Nota: Textele din acest blog sunt proprietate intelectuală a Asociaţiei Sportive Clubul Român de Ţurcă
Ţurca
Descriere şi regulament
Ţurca este un joc tradiţional jucat de două echipe în două etape, fără contact direct cu adversarul, jucătorilor fiindu-le solicitată îndemânarea şi răbdarea, totodată contribuind la dezvoltarea spiritului de echipă şi cel competiţional.
Echipele sunt alcătuite din câte minim cinci membri din care unul este rezerva, având numit un căpitan de echipă, cu semnul distinctiv – banderola . Echipele pot fi mixte.
Terenul de joc: o suprafaţă plană având forma unui sfert de cerc cu raza de 50 de metri; la colţul de 90 de grade se află o groapă de 20/5cm., adâncă de 7cm., cu aspectul general de fund de barcă, în afara terenului, cu vârful pe punctul de întâlnire al celor două laturi. Pentru păstrarea formei acestei gropi de-a lungul a mai multor folosiri, A. S. Clubul Român de Ţurcă a conceput un dispozitiv construit din lemn, de forma unui paralelipiped, având această groapă pe una din feţe (vezi schiţa).
Se evidenţiază distanţa de 5 metri de la groapă printr-o linie albă continuă în formă de semicerc. Liniile fac parte din suprafaţa de joc a terenului.
Ţurca se joacă cu un o bâtă (baston) şi un băţ (ţurcă), cu dimensiunile după cum urmează:
– bâta are o lungime de 80cm iar băţul (ţurca) o lungime de 22cm., grosimea bâtei este de 2cm la un capăt şi 3cm la celălalt, cu o creştere uniform-liniară de la un capăt la celălalt;
ţurca (băţul) are grosimea de 2cm, la ambele capete având formă tronconică pe o lungime de 4cm., descreşterea fiind uniform-liniară până la diametrul de 1cm.
– bastonul şi ţurca sunt confecţionate din lemn, cu următoarele limite de greutate: bastonul – între 300 şi 330 grame; ţurca – între 53 şi 56 de grame, diferenţe datorate umidităţii diferite a materiei prime.
Jocul de ţurcă nu prescrie un echipament anume dar, este recomandat să se poarte ochelari de protecţie iar echipele îşi pot alege însemne.
Regulament
Locul fiecărei echipe, respectiv la “aruncare” sau la “prindere”, se hotărăşte prin tragere la sorţi. Fiecare echipă trebuie să-şi declare de la început ordinea de intrare în joc a membrilor ei. Înlocuirea cu rezerva se face nelimitat, doar în momentul în care echipa îşi schimbă poziţia pe teren: la Aruncare sau la Prindere. In cazul în care căpitanul trece ca rezervă banderola va fi predată unui jucator activ, urmând ca acesta să fie căpitan.
Primul membru al echipei de la aruncare începe jocul aşezând ţurca transversal pe groapă şi aruncând ţurca spre terenul de joc, folosind bâta drept pârghie.
În cazul în care ţurca iese de pe suprafaţa de joc fără a fi atinsă de echipa de la prindere, jucătorul este eliminat.
În cazul în care ţurca iese de pe suprafaţa de joc după ce a atins unul sau mai mulţi jucatori de la prindere, jucătorul de la aruncare va trece direct la lovire, înregistrându-se un pas la echipa de la prindere.
În cazul în care ţurca atinge pământul după care în traiectoria ei atinge un jucător, jucătorul de la aruncare va trece direct la lovire.
Echipa de la prindere, dispusă în teren la minimum 5 metri de aruncător, va încerca să prindă ţurca, ceea ce dacă se întâmplă, duce la schimbarea aruncătorului cu următorul din echipă. În cazul în care ţurca atinge pământul (în terenul de ţurcă) după ce este atins de un jucător sau mai mulţi de la prindere, aceştia (echipa) vor beneficia de un pas bonus, ce poate fi efectuat (cu elan) pentru a se apropia, din locul de unde a căzut ţurca, spre groapă. Pasul bonus se poate efectua oricând sau se poate cumula în contul echipei, aceasta hotărând momentul folosirii acestor paşi, moment în care contul ajunge la zero; paşii bonus nu se pot folosi fragmentat, ei vor fi executaţi de catre jucătorul care încearcă atingerea bâtei cu băţul.
Aruncătorul aşează bâta transversal pe groapă iar echipa de la prindere (cel mai apropiat jucător sau cel ce a atins băţul), prin aruncare de pe loc, va încerca să atingă bâta cu băţul, eliminând astfel jucătorul şi obligând următorul jucător să ocupe poziţia de la aruncare. Jucătorul de la prindere, cel care aruncă băţul spre baston, va avea în mod obligatoriu amândouă picioarele pe pământ în momentul efectuării respectivei aruncări iar când se află în interiorul semicercului de 5 metri poziţia corpului în momentul aruncării va fi dreaptă.
După epuizarea tuturor drepturilor de joc ale echipei de la aruncare, se produce schimbarea poziţiilor din teren ale celor două echipe.
În caz de nereuşită a echipei de la prindere, se trece la etapa a doua a jocului: acumularea de puncte, sau „la lovire”.
Aşezând băţul longitudinal pe groapă cu un capăt în interior, jucătorul de la lovire îi va lovi (cu bâta) jumătatea ieşită astfel încât să-i imprime o mişcare ascendentă, timp în care îl va lovi din nou, aruncându-l la o cât mai mare distanţă de groapă. Băţul poate fi lovit în orice moment în care e în aer şi în interiorul cercului de 5 metri; dacă atinge pământul (în teren sau în afara lui) fără a fi lovit, se consideră greşeală.
Dacă după prima lovitură băţul cade în groapă fără a fi atins de bâtă, lovitura se va repeta, fără a fi considerată greşeală.
Dacă după ce a fost lovită, ţurca iese de pe suprafaţa de joc pe una dintre laturile drepte ale terenului, lovitura va fi considerată greşeală.
„Lovitura de ţurcă” (băţul iese de pe suprafaţa de joc peste linia de 50 de metri) se premiază cu 100 de puncte.
Jucătorul de la lovire are dreptul să refuze lovituri reuşite, refuzul considerându-se o greşeală.
Dacă după ce a fost lovită ţurca, aceasta se rupe sau din ea se desprinde una sau mai multe aşchii, lovitura se repetă fără a fi considerată greşeală.
Scăparea bastonului din mână în momentul lovirii, se consideră greşeală.
(Notă: în funcţie de nivelul competiţiei şi în acord cu participanţii, organizatorii pot hotărî ca jucătorii să execute doar două lovituri, cu posibilitatea de a refuza doar prima lovitură)
În caz de nereuşită, la trei greşeli (sau două, in funcţie de nivelul competiţiei), se schimbă aruncătorul cu următorul din echipă, asigurându-se astfel ordinea declarată la începutul jocului.
Dacă echipa de la prindere reuşeşte să prindă băţul lovit de aruncător, înainte ca acesta să cadă la sol, pe suprafaţa de joc sau în afara ei, se face schimb de poziţie pe teren între echipe. Dacă băţul atinge pământul după ce a atins un jucător de la prindere, echipa de la prindere va fi penalizată cu 100 de puncte, care vor fi scăzute din punctajul echipei. Aceeaşi penalizare de 100 de puncte va fi aplicată echipei de la prindere şi în cazul în care băţul de ţurcă atinge pământul, fiind apoi prins sau atins de unul din jucători.
În caz de reuşită, jucătorul va aprecia de pe loc, cu glas tare, în termen de 10 secunde de la oprirea băţului pe sol, câte lungimi de bâtă sunt în linie dreaptă de la locul unde a căzut băţul (mijlocul acestuia) până la varful gropii de “aruncare”, fără a apela la nici un alt fel de măsurare. Dacă în termen de 10 secunde jucătorul de la aruncare nu a licitat, lovitura se consideră greşeală. Dacă echipa de la prindere validează distanţa, aceasta, transformată în puncte, se adaugă la punctajul echipei de la aruncare. Validarea sau invalidarea se va face de către un singur reprezentant al echipei (căpitanul), o singură dată, în interval de 10 secunde de la licitarea aruncătorului, prin „da” sau „nu”, fără a apela la nici un fel măsurare. Dacă echipa de la prindere nu invalidează în acest interval de timp, validarea se produce în mod automat.
În caz că echipa de la prindere nu este de acord cu licitaţia, se va trece la măsurarea distanţei respective iar eventualele diferenţe se vor soluţiona în felul următor:
a. în caz că distanţa măsurată e egală sau mai mare decât valoarea licitaţiei, se vor înregistra echipei de la aruncare dublul numărului de puncte conform aprecierii iniţiale;
b. în cazul în care distanţa e mai mică, echipei de la aruncare i se vor scădea numărul de puncte egal cu dublul distanţei licitate.
Măsurarea se va face de către arbitrul de teren. Se poate apela şi la ajutorul unei rulete-panglici.
Pentru respectarea corectitudinii jocului se recomandă ca pe lângă arbitrul de teren, să asiste la meci un arbitru de margine şi un arbitru de marcaj, responsabil cu completarea foii de arbitraj.
Echipa care atinge prima punctajul de 1.111 puncte este declarată învingătoare.
Notă: In cadrul unor concursuri, turnee etc, organizatorii îşi rezervă dreptul de a reduce durata meciurilor la varianta scurtă (până la 555 puncte), sau declararea echipei câştigătoare după 60 de minute sau 120 de minute de joc, aceasta fiind echipa cu cel mai mare punctaj. În caz de egalitate după scurgerea minutelor de joc se trece la lovituri de baraj, fiecare dintre cei patru jucători executând lovituri, câte una, o singură dată, fără posibilitate de refuz, măsurate cu ruleta.
La epuizarea celor 120 de minute, jucătorul aflat la groapă îşi va finaliza aruncarea, apoi loviturile, meciul încheindu-se cu aceasta.
Întocmit:
Asociaţia Sportivă Clubul Român de Ţurcă
31 Iulie 2010 – 5 Ianuarie 2011
Sighetu-Marmaţiei str. Independenţei 8/77; 435500 Maramureş
tzurca@gmail.com
tel: 0742.881.137
Prieteni buni
Tzurca's Blog 
Un joc asemanator jucam si noi si ii spunea trichea. Taiam capatul unei cozi de matura si partea mica era pucul care era aruncat iar cea lunga bata. Imi aduc aminte foarte vag regulile dar imi amintesc clar cate geamuri am spart. Saracii nostrii vecini din spatele blocului. :))
elegant , sau ‘normal’ raspunsul dvs la un ‘cioban’-de mina 3a (sau second-second hand)…
Care ‘mîrlan’ in loc sa incurajeze, sa provoace la joc ,sau varianteeee de joc. da cu „bita de țurca” in balta.
Da sunt, sau se pot face 101 variante, inclusiv ca ‘pucul’ de țurca sa fie din ‘cauciuc’ sau ‘cauciucar’ etc, pt a nu fi perecol de accidentare , la lovirea cu bita/bastonul de joc.
NUMA SA SE JOACE DE MAI MULTI COPII, TOT MAI ‘ANCHILOZAȚI’…..!!!
petre, arad
ma cac pe regulamentul vostru. am jucat prin buzau si prin vrancea si n-am auzit in viata mea niste reguli asa cretine.
Multumim pentru vizita si comentariu, ne cerem scuze pentru intarzierea raspunsului.
Asa cum vedeti, celelalte comentarii ne spun lucruri vechi sau noi despre diferitele moduri in care se joaca in diverse regiuni ale Romaniei.
Stim ca in zona dvs. acest fel de joc (cu baston si bat) se numeste clincia (sau, pronuntat „clinşia”). V-am fi recunoscatori daca ne-ati scrie numele jocului practicat de dvs. si eventual regulamentul de joc.
Cu deosebita stima si respect,
Asociaţia Sportivă Clubul Român de Ţurcă
In banat jucam frecvent acest joc, cu mici diferente. Noi il numeam CACICA. cu accentul pe primul CA. Stiu doar ca era mare problema cu betele de joc. Distrugeam toate maturile de prin casa. Nu tineam cont de teren. Unde zbura batul, era bine zburat. Si averam diferite forme de punctare. Daca echipa la prindere, facea acest lucru cu mana stanga, dreapta sau cu amandoaua se dadeau puncte diferite. Apoi cel care era la aruncare avea dreptul la trei batai. Lovea o data si apoi de unde a cazut betigasul inca o data si apoi inca odata. Aveam dreptul la … duble. Adica putem lovi betigasul in aer de mai multe ori. Asta presupunea si dublarea, triplarea, etc punctajului. Cel mai interesant era la numarare . Dupa cele treo lovituri se incepea numararea catre groapa de aruncare astfel. 3-6-9-1 apoi 3-6-9-2, etc. Acesti 1,2, 3 insemnau 100, 200, 300 de puncte. N-am stiu niciodata de ce se proceda asa. Frumos joc. L-as juca si acum dar aici unde locuiesc nu gasesc un loc bun. Peste tot masini, buticuri. Si cum traiectoria betigasului e de multe ori imprevizibila, riscul e mare
Da, avem un prieten la Timisoara care ne-a suportat impreuna cu organizatia din care face parte deplasarea a doua echipe de-ale noastre, din Sighet, pentru un meci demonstrativ. Am petrecut niste zile frumoase in compania acestui ONG si am avut eveniment pe stadionul din Circumvalatiunii, ocazie cu care am aflat despre regulile de care pomeniti.
Multumim!
Da, asa il jucam si noi, tot in banat. Cacica ii ziceam si recunosc toate detaliile descrise mai sus de nucubil. Mai era si partea cu „suflatul”. Dupa ce aruncai cacica sa lovesti batul pus peste groapa, cel care arunca avea dreptul sa sufle de maxim 3 ori pe cacica ca sa o faca sa atinga batul. Daca nu reusea sa il atinga, jucatorul advers avea dreptul la lovituri (cai) in plus, egal cu nr de suflari efectuate. Si tot asa numaram 3-6-9-1, 3-6-9-2… si era cu duble, triple… fain joc.
Eu am jucat acum 55 de ani intr.un sat in jud Hunedoara asa ceva dar jocul se numea popic la rica.
Ce-mi amintesc e ca daca la aruncarea popicului spre bata, el se oprea corespunzator putei sa sufli de trei in popic. Daca popicul atingea basta jucaturul de la aruncare era eliminat.
Multumim pentru vizita si comentariu. Am intalnit diverse nume ale acestui joc cu diverse regulamente. Ceea ce credem ca am reusit este sa dam o forma cat mai sportiva regulamentului si o referinta celor ce vor sa-l practice.
Aceeasi problema o au si alte tari, din cate am observat, doar ca atata vreme cat „se joaca” la ei acasa, aceasta nu constituie chiar ceva de nerezolvat; doar cand se intalnesc echipe din orase diferite se ivesc discutii.
In rest, ce sa mai spunem? Facem eforturi, speram sa fim sprijiniti in demersurile noastre pentru un turneu international; tinem legatura, inca o dat multumim pentru aprecieri.
Am jucat si eu tot la hunedoara in micro 7 dar noi ai spuneam TUI marturisesc ca acest joc al copilariei este cel mai tare joc pe care lam jucat cand ream mic.Chiar si acuma las mai juca.
Oameni buni,
Înţeleg că sunteţi nişte entuziaşti pe-acolo, cum se zice, pe unde se agaţă harta şi pe unde ştiam că trenul, nu prea departe de oraşul vostru. pleacă un pic spre Ucraina cînd vine din România şi se duce tot în România (acum tot aşa o fi, sau poate că nu mai trece nici un tren).
Totuşi, nu vreţi voi să lăsaţi în linişte şi pace acest joc al copilăriei? Că nu are nevoie să fie transformat în sport cu cluburi, federaţie şi regulament naţional. Lăsaţi ţurca fără standardizare, cu cifrele I, III, V, X sau fără, că ea, săraca, oricum este mai mult în amintiri. Copiii de azi, şi la oraş, şi la ţară, au alte jocuri şi fac alte sporturi.
Dar de jocurile „Capra”, „Şotron”, „Lapte-gros”, „Coarda”, „Uliul şi porumbeii”, „V-aţi ascunselea” aţi auzit? Cu ce ar fi ele mai prejos? Nu ar putea deveni şi ele sporturi olimpice?
Mici întrebări:
1.Ca proprietate intelectuală, nu am înţeles: Vă referiţi doar la regulamentul, pozele şi textele voastre, sau extindeţi, cumva abuziv, proprietatea intelectuală şi asupra textelor mesajelor primite?
2. In blogul vostru lăsaţi să fie vizualizate numai opinii pozitive, cum le-am văzut pe cele de până acum?
3. In 2013 nu mai existaţi? Dincolo de ironia mea, v-a demolat şi pe voi criza financiară mondială sau nu aveţi timp sa postaţi noutăţi pe site şi pe blog?
Acest text vi-l postez pe blog la secţiunile „Regulamentul jocului” şi „Contact”, iar prin e-mail vi-l trimit la adresa tzurca@gmail.com.
Pînă la urmă, într-un fel, bravo vouă că vă străduiţi să ieşiţi din anonimat! Cumva aţi şi reuşit.
Stimate domnule, ne cerem scuze pentru intarzierea raspunsului, am fost prinsi cu organizarea Turneului de promovare pe care anul acesta il organizam cu cel putin o luna intarziere, plouati fiind la propriu, la fel ca in zona Dvs., de altfel. Aveti dreptate la punctul 2, chiar ne faceam probleme in legatura cu opiniile pozitive, de afara se poate intelege ca robinetul il inchidem pentru critici… n-a fost cazul si nu ne intereseaza doar aplauzele; putem spune ca sunteti primul care are o alta parere, o alta opinie decat altii. Blocam doar mesajele care contin legaturi spre site-uri comerciale.
Opiniile diferite, chiar daca sunt „asezonate” cu ironii, incercam sa le tratam cu respect, incercand sa invatam, sa intelegem punctul de vedere al persoanei care ne spune ca gresim.
Multumim pentru neregula semnalata in legatura cu „textele din acest blog”. N-o lungim cu motivarea, o corectam. Nu suntem proprietarii textelor scrise de vizitatorii pe acest blog.
Despre partea inchinarii… n-am reusit sa intelegem ce ne sugerati. Cumva ca oina, ca joc sportiv traditional avea acelasi regulament inainte de a fi recunoscut ca sport national?
La fel, cu anonimatul. Cine a fost anonim si acum nu mai e?
Va asteptam cu drag si pe viitor, poate reusim sa ne lamurim.
Cu cele mai bune ganduri.
Ironic peste masura, domnule Bucur, am citit comentariul Dvs. de mai multe ori, si nici eu nu-l prea inteleg. Daca spuneti ca sa lase turca in pace, atunci de ce veniti cu propunerea ca celelalte jocuri amintite de Dvs. sa fie jocuri olimpice? Acuma sa le lase in pace, sau nu? De altfel nu inteleg cu ce va deranjeaza ca au facut club si regulament? Dvs. jucati-l cum vreti (ca pe vremea copilariei Dvs.), iar ei sa-si faca regulament si campionat, daca vor, si s-o joace com vor. Sau: daca ceva este mai mult in amintiri, de ce s-o lase acolo, nu este un lucru bun s-o revitalizeze, poate copiii de azi se vor ridica de la computere sa iasa un pic la aer sa joace o turca? Chiar nu este clar (in afara de ironie) ce vreti de fapt…
incercam sa-i explic sotului meu cum bateam noi turca, pa ulitele de la Lesti(GALATI)eram mici si baietii nu prea ne luau in echipa si pe noi fetele. Acum ca am citit comentariile voastre am inceput sa-mi amintesc si mai bine. Imi amintesc ca se dadeau si mai multe pucte daca turca era prinsa cu 2 degete. Si nu era deloc un joc linistit ,se facea o zarvaaa,ce ne mai distram,ce vremuri!!
🙂 Multumim de vizita si comentariu. In Italia, un joc asemanator se numeste lippa. In Verona se numeste s-cianco.
mi-aduc aminte de batac si tui (b{er}tac si tzui).
foarte tare jocul
Noi eram 3 fete si in urma cu mai bine de 50 de ani,jucam turca.Bita o numeam „turca” si betisorul „tui”(cu diacriticele de rigoare la „t”…).Se jucau cite persoane dadea „domnu’ ” doar ca pe rind fiecare dadea cite-o „palitura” la cerc.In cerc intrau pe rind cite unul iar de la o distanta de 20 metri un altul „palea” cu „turca” in „tui” care pe rind fie era aruncat in aer si-apoi „palit” fie era aruncat de pe „turca”.Urma apoi punctajul functie de cum ejungea „tuiul” in cerc sau prins de jucatorul aflat in cerc…
pe driche nu existau cifre romane – I ,III, V, X – pe cele patru laturi?
Ba da, Sorin, stiam si noi de regulamentul asta, dar, dupa parerea noastra, aplicarea acestei versiuni ar da prea multa „voie” norocului sa decida soarta echipelor, ori, tocmai asta n-am vrut sa permitem in devenirea jocului sportiv traditional spre un sport national.
La fel cu dublarea punctelor sau chiar triplarea lor cum se practica la clepci in zona Sibiului de exemplu, cand cel ce loveste ridica ţurca de mai multe ori pana sa o trimita in teren.
Regulamentul la care am ajuns in momentul de fata este un standard in care antrenamentul, talentul si determinarea cantaresc mult mai mult decat norocul in timpul jocului 🙂
Multumim de vizita si comentariu, tinem legatura, poate organizam un meci demonstrativ in zona in care locuiesti?
Cu cele mai bune ganduri.
Langa Fagaras sunt cifrele I, II, V si X:
Salut.Eu am jucat acuma 20 ani circa 2-3 ani la rand dar cu totu alt mod.In primu rand jucam cu o paleta ca un fund de docat ma ingust si irca 30 cm cu maner si Tzurca era un patrat cu colturi ceva ca aceasta de aici mentioata dar ca patrata si nu jucam cu groapa o aruncam din doua lovituri.Din pacate nu reusesc sa imi mai aduc aminte regulamentul complect.Vreau sa mentionez ca asa cum jucam noi nu era risc asa mare sa te lovesti sau cel putin nu imi mai aduc aminte ,dar nu mam lovit niciodata.Distractie
Regulamentul după care jucam noi în Teleorman este un pic diferit. Nu jucam pe echipe, ci individual. Ţurca era de formă paralelipipedică, dar cu vârfurile ascuţite. Pe fiecare latură a paralelipipedului erau inscripţionate cifre: 0, 3, 5, 10. Ţurca se lansa dintr-o gaură făcută în mijlocul unui cerc. Cel care o prindea (din zbor sau de pe jos) o arunca spre „bătacul” pus perpendicular pe groapa de lansare. Dacă ţurca atingea bătacul sau cădea cu 0 în sus în cerc, lansatorul era scos şi înlocuit de prinzător. Altfel, lansatorul bătea ţurca de câte ori scria pe ea. O punea în lungul gropii, şi o lovea de capătul ascuţit, ridicând-o în aer şi trebuia să o lovească. Când termina, licita numărul de bătace (nu aveam terenul limitat).
Multumim de vizita si comentariu, stimate domn. Avem prieteni care ne-au spus despre felul acesta de joc, dar nici unul n-a reusit sa ne explice atat de bine regulamentul. Mai stim ca in unele parti, tot is sudul României, ţurca se numeşte „drichie”. Vi se pare cunoscut? Ar fi foarte bine sa putem face un inventar al acestor jocuri inrudite.
Termenul de „drichie” nu-mi spune nimic, noi foloseam „ţurca” şi „bătacul”, iar expresia era „a juca ţurca” nu „a bate ţurca”, cum am văzut că se mai foloseşte. Epoca, sfârşitul anilor ’70.
Salut Cristian .Asa am jucat si eu in Tomesti jud Timis cu 20 de ani in urma.Nu imi mai aduc aminte regulamentu.Rog daca se poate un regulament explicit pe hotzu_tm80@yahoo.com.Imi amintesc cum sa fac tzurca si paleta ,dar regulamentu nu.Mersi mult.
Am jucat foarte mult tzurca, in urma cu cca. 60 ani!!!
Jucam doar in doi, pe strada unde aveam locuinta in cartierul Domenii din Bucuresti.
„Sculele” erau improvizate din deseuri de lemn si cu dimensiuni „din ochi”.
Din pacate, lungimea timpului scurs si-a pus amprenta pe memorie si nu mai stiu regulamentul la jocul in doi. M-asi bucura daca cineva ar scrie aici acest regulament. Si nu ar fi rau pentru incepatorii din cartier care neavand acces la un PC, prefera jocuri „afara”.
De altfel remarcam ca marii sportivi au inceput din joaca copilariei. Si multi fotbalisti au inceput cu o mingie din ciorapi vechi.
Nu credeti ca o tzurca de cartier, in doi, ar aprinde patima necesara pentru competitii serioase?
Astept bunavointa celor cu memorie mai buna!
George M. Lupeni
Multumim de vizita si comentariu, stimate domn. Cred ca domnul Dan S. a descris mai inainte un regulament din zonele Dobrogei si Moldovei care s-ar putea aplica la jocul in doi… mai multe nu pot sa spun pentru ca eu abia ma apropii de varsta de 50 de ani, deci, sunt un pic mai tinerel 🙂 , dar cine-si aminteste alt fel de regulament e liber sa posteze aici.
Cu deosebita stima.
Prin anii 51-53, aveam 9-11 ani, am jucat turca la Cogealac (Dobrogea) apoi la Moinesti (Moldova).
Turca era lansata din centrul unui cerc, cu sau fara groapa, (functie de maidan si timp) Aproape sigur prinzatorul (care putea folosi o caciula, basc, sapca) arunca turca prinsa spre centrul cercului de lansare iar lansatorul trebuia sa o loveasca in zbor si sa o trimita cat mai departe. Era mare onoare, cu punctajul adecvat, pentru prinzator daca turca se oprea in acest cerc, cat mai aproape de centru si mare bai pentru lansator. Alte consecinte, reguli si punctaje nu le mai retin. Succes!
Multumim pentru precizari si pentru urari. Avem stire de aceasta forma a jocului, ne bucura ecourile asemeni celui venit din partea dvs.
Cu cele mai bune ganduri.
Nu pot sa cred ca v-am gasit. Ieri am incercat sa joc un inceput de turca cu fetita mea in gradina botanica din bucuresti. Parca m-am intors in copilaria mea petrecuta intr-un sat de pe malul muresului. Chiar credeam ca jocul asta e istorie si ca sansele sa revina sunt minime. Bravo. Nu stiu cum sa fac sa particip si eu la activitatile voastre. Sunteti atat de departe. Dar poate ne mobilizam si noi cei stramutati in bucuresti. Ce ziceti ??
Si noi suntem incantati la fel de mult ca dvs, stimate domn. Va voi contacta pe adresa personala, trimitandu-va un numar de telefon pe care vom putea comunica mai mult si mai liber. Felicitari pentru preocupari si respectul ce-l aveti pentru copilarie. Multumim pentru intentii si gandurile frumoase.
Frumoase comentarii. Regulile de joc nu sunt grele. La primul meci pe teren greutatile dispar cu desavarsire. Doamnelor si Domnilor, JUCATI! De asta e nevoie!
Cu stima.
Felicitari pentru initiativa! Imi amintesc cum jucam, cu vreo 20 de ani in urma, in Craiova si la bunici, pe valea Dunarii. Regulamentul prezentat aici e oarecum greoi si putin diferit de varianta ‘olteneasca’:) Imi amintesc insa de diferenta la punctaj, in cazul prinderii cu o mana sau doua si de faptul ca turca trebuia aruncata inapoi spre cercul din care a fost lansata. Nu mai tin minte exact regulile. Traind acum in strainatate, un alt aspect pe care vroiam sa il aduc in evidenta este faptul ca jocul acesta va fi nevoit sa adopte transformari in ceea ce priveste echipamentul de protectie. In UK lumea este obsedata de ‘health and safety’, ‘risk assessment’ si alte asememnea formule, astfel incat mi-e greu sa vad cum echipamentul de protectie se poate rezuma doar la ochelari. La un moment dat, vor trebui introduse manusi, casca, vesta etc. La urma urmei, este un obiect ‘contondent’. Multa bafta in popularizarea acestui sport!
Multumim pentru felicitari. Intr-adevar, poate parea greoi acest regulament pentru cei ce n-au jucat vreodata asa ceva, sau au jucat altceva asemanator. Avem in proiect un regulament cu imagini si filmulete explicite, ori ceea ce au facut Asociatia Oina, filmuletul de desene animate postat pe youtube. Deocamdata suntem o asociatie bazata pe voluntariat, posibilitatile ne sunt limitate, neexistand surse de finantare la indemana pentru cele ce ne-am propus, totusi, viitorul ni se pare roz.
Ne-am gandit si la echipamente de protectie dar trebuie sa tinem cont ca nu este un sport de contact direct cu adversarul iar sportivii, practicantii sunt, oricum, apti si responsabili, constienti ca joaca un sport ce poate provoca raniri. Problema pe care trebuie s-o avem in vedere este ca aceste protectii sa nu incomodeze sportivul. Suntem siguri ca lucrurile vor evolua pozitiv iar acest joc traditional va deveni sport national, oricum, demersurile sunt facute. Inca o data multumim pentru interes, sugestii si urari.
Noi jucam o varianta putin modificata, in sensul ca:
– cei de la prindere aveau si ei bete, iar turca trebuia atinsa cu batul de cei de la prindere, caz in care se schimbau pozitiile
– In faza a doua se arunca turca inapoi spre groapa, de catre echipa la prindere, iar cel de la aruncare trebuia sa o loveasca cu batul (cam ca la baseball) astfel incat sa ajunga cat mai departe de groapa. Daca turca ajungea la sub o lungime de bat de groapa se schimbau pozitiile. Daca nu, echipa de la aruncare primea un numar de puncte egal cu distanta in bete de la turca la groapa.
Noi ziceam ca „jucam biga”. Stiti cumva de variatia asta sau e doar o inventie a unei haite de copii printre niste blocuri?
Multumim pentru vizita. Nu prea imi vine sa cred ca e doar o adaptare a regulamentului, formele in care s-au jucat acest joc cu diverse nume, sunt atat de variate… ori, tocmai aceasta problema am incercat s-o rezolvam prin omologarea la forurile competente iar promovarea pe care o intentionam ar urma sa unifice acest fel de joc (cu batul si bastonul) sub o singura titulatura care ar atrage respectarea unui singur regulament.
„Bige” se numeste acest joc in zonele cu majoritate maghiara, „Cacica” in cele cu populatie sarba. Mai stim ca „Şaşca” se numeste prin Cehia si ca Dimitrie Cantemir pomeneste acest joc in Descriptio Moldavie (eu n-am gasit inca pasajul). Mai avem informatia dupa care Pintea Viteazul ar fi practicat acest joc cu ortacii lui, aparuta undeva intr-un Magazin Istoric, din nou, n-am reusit sa gasesc articolul. Tinand cont de toate astea la care adaugam ca in Italia se joaca lippa si s-cianco in zona Veronei, ne putem face o idee despre posibilitatile ce ni se deschid, daca ne adunam cei ce gandim la fel, cu respect pentru ceea ce-am mostenit de la ai nostri, cei cu interes pentru ceea ce ramane dupa noi, pentru copiii nostri.
Cu cele mai bune ganduri.
Deunazi vorbeam cu colegii despre turca, joc pe care ei nu-l stiu si nici n-au auzit de el . HEhehehehe si le-am explicat cat-de-cat regulile jocului, si drept dovada le-am cautat pe net JOCUL de TURCA. In multe localitate din Banat partea sud-vestica se juca la greu turca, era chiar foarte adulat – la vremea lor – dar asta este. Ma bucur ca ati scris despre joc. Hai sa facem public – in mai multe site-uri – JOCUL. Va pup.
Multumim de incurajari, stimate domn,
Se vede ca nu suntem singurii care gandim la fel atata vreme cat avem ecouri si semnale din toate colturile tarii, toate incurajatoare. In ultimul sfarsit de saptamana al lunii mai, anul acesta, avem in plan un meci demonstrativ de ţurcă la Timisoara, domnul Toma Misca fiind „motivul” pentru care acest oras ne este atat de drag, dumnealui ne-a dat primele semnale si incurajari ca suntem pe drumul cel bun si ca putem avea sustinere in demersurile noastre si tot dumnealui ii suntem recunoscatori pentru anumite aspecte din regulamentul jocului de ţurcă. Vom anunta la timpul potrivit despre ora si locul desfasurarii meciului demonstrativ si credem ca presa „va fi cu noi”.
Salutarile cele mai calde si din partea noastra.
Am jucat ţurca in Banat. Regulile erau diferite: se puncta daca prindeai batul mic in mana stanga sau dreapta sau in ambele maini, daca batul nu era prins doar atunci se arunca sa se nimereasca batul cel mare. Jucatorul care a tras trebuia sa loveasca batul ascutit din locul in care a ramas dupa aruncare in caz ca aruncatorul nu a nimerit batul mare. Din locul in care ajungea batul ascutit dupa lovire echipa adversa trebuia sa ajunga la groapa din 3 sarituri altfel se numara distanta cu pasi si se puncta. Daca batul ascutit era aruncat foarte aproape de groapa atunci adversarii trebuiau sa elimine aruncatorul prin intindere pe burta si bagarea batului ascutit in groapa pe sub batul mare transversal fara ca acesta sa fie atins.
Cred ca ar fi interesant sa apelam la mai multe surse, eventual batrani din sate sau etnografi, sa documentam putin si sa stabilim niste reguli in spiritul celor vechi, asta daca si cele vechi erau unitare si nu dispersate in functie de zona.
Felicitari pentru initiativa!
Mulţumim de vizită, stimate domn. Suntem bucuroşi că acest „site” inregistrează vizite din toate zonele ţării.
Sper că vă inchipuiţi că până am ajuns la această formă a regulamentului nu numai că am întrebat bătrânii şi pe cei ce au jucat prin cartierele patriei dar am şi verificat direct, pe teren, ca orice regulă nou adăugată să nu scadă dinamica jocului, să nu îngreuneze practicarea lui. Proiectul Asociaţiei Nordica a demarat pe data de 31 iulie 2010 şi a constat nu numai in organizarea a trei competiţii ci şi în urmărirea unui program strict de întâlniri pe Stadionul Municipal, unde jucându-ne, am ajuns la această forma, spunem noi finală, a regulamentului.
Da, credem că ar fi de datoria acestei generaţii să recupereze cât încă se mai poate, din valorile străbunicilor noştri. Asociaţia Sportivă Clubul Român de Ţurcă a pornit pe acest drum iar cei ce i se vor alătura pe parcurs vor fi bine primiţi.
aaa ai dreptate!
seamana foarte mult ce zici tu, cu ceea ce jucam si eu in spatele blocului, in craiova, acum mai bine de 22 de ani:)
la noi terenul avea forma dreptunghiulara , asta pt ca asa era spatiu intre blocuri:))
tare as vrea sa mai joc odata tzurca!
domnilor felicitarile mele!
mi-am adus aminte!
jucam si turca la cerc……adica faceam un cerc cu diametrul de 1-1.3m, si aplicam cca aceleasi reguli.
asta se intampla cand nu aveam voie sa facem galagie in orele de liniste , mergeam in curtea scolii, pe terenul de handbal si acolo desenam un cerc si foloseam limitele terenului ca limite de joc….
tzoiul , adica batul mic, fiind ascutit la ambele capete , prin lovirea usoara la unul din capete acesta se ridica si din zbor era lovit…..
…si asa mai departe….
Multumim, stimate domn. Lumea e mica si nu se termina maine. Am fi bucurosi sa gasim o colaborare in orasul dvs., sa ne putem intalni la un meci demonstrativ. Ar fi pacat sa nu incercam, macar, sa oferim generatiilor tinere o alta varianta de sport.
cam asa am jucat si eu turca dar in Prahova la Bertea. Nu mai stiu exact regulile dar stiu pe cineva care le stia. Tin minte ca se puncta cum spuneai tu (cum prindeai turca), dar parca apoi aruncam spre cel care degaja si daca dadea in turca trebuia sa prindem si daca nu nimerea iar turca cadea in cercul din jurul sau era inlocuit. Daca dadea in afara cercului se numara cati pasi sunt pana la cerc etc. nu mai stiu exact.
Multumim pentru vizita si interventie, ne pare bine ori de cate ori trezim astfel de ecouri din tara. Suntem siguri ca oricate asemanari sau deosebiri, adaptari sau transformari s-au petrecut in timpul transmiterii orale a regulamentului acestui joc, baza, radacina este comuna.
Prin joc si verificare, echipa de la Sighet a incercat timp de 5-6 luni sa ajunga la o forma cat mai „sportiva” a regulamentului si chiar daca pare putin stufos, multi prieteni de-ai nostri dupa un joc nu s-au mai putut opri din dorinta de a continua. Regulile pe care ni le-am amintit si le-am adoptat au fost cele care au usurat jocul si au asigurat o cursivitate acestuia.
Vă salut din Chişinău, ţurca e un joc nemaipomenit, ar fi un mare păcat să dispară.
Jucam şi noi la şcoala din Nisporeni în anii 70. Bîta era facută dintr-un lemn cu secţiune patrată lung de cc 20-30 cm (ca o grenadă plată), iar băţul lung de 10-12 cm.
Multumim de vizita, domnule Grig, mare surpriza ne-ati facut. Ne intrebam prin ce legaturi a ajuns acest blog la dvs.
Foarte interesant este ceea ce ne scrieti, am fi curiosi de o descriere mai amanuntita, daca va mai amintiti, a jocului, asa cum se practica in zona dvs.
De asemenea am fi deosebit de incantati sa putem lua legatura cu o asociatie de mediu, culturala sau sportiva, pentru a promova acest joc in randul tinerilor din Basarabia, pentru a pregati cateva echipe in vederea unui campionat international ce-l avem in planuri pentru viitor.
Inca o data, multumim pentru vizita si interes.
Cu cele mai bune ganduri,
Echipa de ţurcaşi de la Sighetu-Marmaţiei.
Provocarea cea mare este sa promovam ca sport acest joc traditional. Ca de „batut”… toata lumea bate pe toata lumea, intr-un final 😉
beton gicule abia astept o noua provocare
🙂 veti juca la cluj, castigatorii vor veni aici, la Sighet 😉
cand jucati la cluj ca vreau sa vin si eu? ma jucam cand eram mai mic si tin minte ca-mi placea 😛